Zmeura
Zmeura
58,7 kcal/100 g: 1,2 g proteine; 0,7 g lipide; 18,1
g carbohidrati; 6,5 g fibre.
La mijloc de noiembrie am cules zmeura din
gradina! Nu va spun ce gust are, cu
siguranta un gust mai bogat decat in timpul verii! Este un fruct ce livreaza
putine calorii pe 100 g, insa este bogat in fibre alimentare, vitamine si
minerale. Zmeura este recomandata in diete deoarece ajuta la slabit.
Zmeura
contine acid elagic, un antioxidant cu rol in neutralizarea radicalilor liberi.
Antocianinele au proprietati antioxidate si antimicrobiene. Zmeura contine oxalati, de aceea este contraindicata
in litiaza renala sau biliara.
Consumati zilnic legume si fructe fresh, daca
este posibil. In general, sunt recomandate 3-5 portii de legume si 2-4 portii
de fructe pe zi.
Legumele si fructele ne sunt necesare indiferent
de sezon si asigura 95% din necesarul de vitamina C. Surse animale de vitamina
C sunt ficatul de peste si carnea de somon.
Vitamina C este distrusa prin oxidare (in procese termice) si prin
adaugarea bicarbonatului de sodiu. Refrigerarea sau inghetarea rapida conserva
vitamina C.
Vitamina C este un nutrient esential implicat
in procese metabolice, in neutralizarea radicalilor liberi si a nitrozaminelor,
in sinteza colagenului, in reactii imunologice. Vitamina C faciliteaza
absorbtia fierului la nivelul tubului digestiv.
Cantitatea de vitamina C din legume si fructe
variaza foarte mult. De exemplu, fructele de catina de garduri sau goji contin
o cantitate mare de vitamina C la 100 g de fruct, si anume 2800 mg, macesele
2000 mg, fructele de acerola 1600 mg.
Cantitati medii de vitamina C se gasesc in
coacaze (200 mg), kiwi si broccoli (90 mg), capsuni (60 mg), portocale (50 mg),
pepene galben, conopida si lamaie (40 mg), zmeura si spanac (30 mg) etc.
Necesarul zilnic de vitamina C pentru un adult
este de 60 mg/zi, dar nevoile pot fi crescute in sarcina 85 mg, femeile care
alapteaza au nevoie de 120 mg, fumatorii au nevoie de 95 mg vitamina C/zi.
Legumele si fructele sunt de asemenea si surse importante
de vitamine si minerale, fibre, mai ales solubile, substante fitochimice (antioxidanti, fitohormoni, substante
bactericide, arome) etc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu